Poveste terapeutica –

O poveste de drum

Misticismul persan povesteste despre un calator care se târa pe un drum aparent fara sfarsit. Era încarcat cu tot felul de poveri. Un sac greu de nisip ii atarna de spate; un burduf gros cu apa ii era atarnat in jurul corpului. In mana dreapta ducea o piatra de forma ciudata, iar în stânga, un bolovan. In jurul gâtului, o piatră de moara se legana la capatul unei franghii roase. Lanturi ruginite, cu care tragea mari greutati prin nisipul prafos, ii raneau gleznele. Pe cap, omul tinea in echilibru un dovleac pe jumatate putrezit. Cu fiecare pas, lanturile zanganeau. Suspinand si gemand, se misca inainte pas cu pas, plangandu-se de soarta sa grea si de oboseala care il chinuia. Pe drum,îl intalni un fermier in caldura stralucitoare a miezului zilei. Fermierul il intreba: „O, calatorule obosit, de ce te incarci cu bolovanul acesta, e plin drumul de bolovani ,până la capăt?”

„Groaznic de natâng, raspunse calatorul, nu-i observasem înainte.” Cu aceasta, arunca piatra la o parte si se simti mult mai usor.

Iarasi, dupa ce merse cale lunga pe drum, il intalni un fermier și îl întreba: „Spune-mi, calatorule obosit, de ce te chinuiesti cu dovleacul pe jumatate putrezit de pe cap si de ce tragi acele mari greutati de fier, legate de lanțuri in urma ta, te îngreunează și nu te pot ajuta nicicum?”

Calatorul raspunse: „Sunt foarte bucuros ca mi le-ai aratat! Nu mi-am dat seama ce-mi făceam mie însumi”. Isi dadu jos lanturile si zdrobi dovleacul în santul de pe marginea drumului. Inca o data, se simti mai ușor. Dar, cu cat mergea mai departe, cu atat incepea sa sufere din nou.

Un fermier venind de pe câmp îl privi cu uimire si spuse: „O, om bun, cari un sac de nisip, dar ceea ce vezi pana departe e mai mult nisip decat ai putea tu căra vreodata. Iar burduful tău mare cu apa – ca si cum ai planui sa treci desertul Kawir. Tot drumul,poți vedea un râu curat care curge pe lânga tine si te va insoti in calatoria ta pentru mult timp.”

Auzind acestea, calatorul deschise burduful si goli apa sălcie și încălzită , pe poteca. Apoi, umplu o groapa cu nisipul din ranița sa. Stătu acolo gânditor si se uita la soarele care apunea. Ultimele raze isi trimiteau lumina spre el. Se uita la sine, văzu piatra de moara atârnând grea de gâtul sau si iși dadu brusc seama ca piatra era cea care îl facea sa mearga atat de incovoiat. O dezlega și o arunca în râu, cat putu de departe. Eliberat de poverile sale, călatori mai departe prin racoarea serii, sa-si gaseasca adapost,știind deja că tot ce are nevoie e foarte aproape de el.

Morala: cărăm din trecut tot ceea ce credem că avem nevoie pe drumul vieții, cuprinși de nesiguranța și neîncrederea că ne vom descurca. E uimitor când descoperim că tot ceea ce aveam de fapt nevoie, era în drumul nostru , dar n aveam cum să vedem de povara trecutului.

 Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie – Nossrat Peseschkian