Povestea vulturilor aurii

Undeva, departe, foarte departe de ţinuturile în care trăiau oamenii, era un ţinut foarte frumos, în care trăiau vulturii aurii. Erau păsări mari, frumoase. Li se spunea vulturi aurii pentru că aripile lor străluceau puternic în bătaia soarelui. Nu aveau toate penele de această culoare nobilă, ci doar penele de pe o aripă. Nu amândouă aripile străluceau, numai una – la masculi, aripa dreaptă, iar la femele aripa stângă.

An de an, pe măsură ce puii creşteau, şi aveau la rândul lor alţi pui, părinţii bătrâni plecau în ultima lor călătorie: zburau zile îndelungate pentru a ajunge la Muntele Liniştii. Acolo unde muriseră şi părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor…

Se mai spune că, după moarte, aurul de pe aripi se întindea peste tot, transformând trupurile în mici statui. Şi, ajungând aici, vulturii îşi puteau vedea statuile părinţilor lor, şi pe ale părinţilor părinţilor lor…Dar nici un om nu a ajuns acolo să se convingă dacă e aşa sau nu …

Se spune că, într-un an, ultima călătorie a păsărilor a fost cât se poate de tristă. Într-o noapte, după ce zburaseră o zi întreagă, s-au oprit să se odihnească. Dar, spre dimineaţă, vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de nişte ţărani care îi căutaseră ore intregi după ce îi văzuseră zburând deasupra lor. Şi strălucirea penelor le luase minţile.

Până atunci, doar un singur vultur auriu mai fusese prins. Ţăranul care îl prinsese îl vânduse unui boier, şi boierul se pregătea să se târguiască cu împăratul însuşi pentru această pasăre rară. Dar, până să apuce să fie vândut a doua oară, vulturul auriu a dat semne că se apropie de moarte. Nu mai putea da din aripi, zăcea lipsit de vlagă. Şi, supărat că nu mai putea vinde pasărea muribundă împăratului, boierul poruncise ca trupul păsării să fie aruncat în foc… Nu după multă vreme însă, muri şi boierul. Conacul său a luat foc, nimeni nu ştia cum, şi boierul nu avusese timp să iasă afară. Trupul său a ars asemenea vulturului pe care vroia să îl vândă împăratului. Supărat că nu a mai putut cumpăra vulturul auriu, împăratul a dat o lege cum că nimeni nu avea voie să vândă astfel de păsări …

Ţăranii ştiau că vulturii prinşi zburau pe ultimul lor drum şi îşi dădeau seama că nu mai aveau mult de trăit. Dar ei vroiau să se îmbogăţească vânzând penele care străluceau ca soarele. Se aşteptau să ia un preţ foarte mare pe această neobişnuită marfă. Pentru că împăratul interzisese doar vânzarea vulturilor aurii, nu şi a penelor lor minunate.

Fiindu-le teamă să omoare păsările, ca nu cumva să aibă parte de o moarte năpraznică – aşa cum avusese boierul –, s-au gândit că cel mai simplu e să taie doar aripa aurie a fiecărei păsări. Aşa au făcut… Unii vulturi, mai puternici, au reuşit să îi lovească cu ciocurile lor tari ca fierul şi au plecat în zbor spre Munte. Dar cei mai mulţi au simţit cum fierul rece al cuţitelor le tăia aripa aurie…

Ţăranii au terminat treaba şi au plecate spre casele lor, cu gândul la mulţimea de bani pe care aveau să o primească. Nu ştiau, săracii, că împăratul, mirat că boierul murise ars în foc – în acelaşi fel în care murise şi vulturul pe care i-l promisese împăratului – şi supărat că nu reuşise să cumpere vulturul de la boier, dăduse o lege ca toţi cei care prindeau vulturi aurii să fie pedepsiţi cu tăierea mâinilor…

Ce s-a întâmplat însă cu vulturii cu aripile tăiate? Cei mai slabi au murit imediat. Unii au încercat să zboare, cu o singură aripă, dar nu au reuşit. Cu cât se zbăteau mai tare, cu atât pierdeau mai mult sânge…

O pereche de vulturi stătea intr-o parte şi privea cerul. Stând unul lângă altul, cele două păsări se gândeau cu tristeţe: „Ce vor spune puii noştri când vor ajunge, pregătiţi de moarte, la Muntele Liniştii şi nu vor găsi trupurile noastre? Trebuie să plecăm de aici. Dar cum…?”

Sprijinindu-se unul de celălalt şi gândindu-se la puii lor, cei doi vulturi au simţit cum suferinţa începe să li se aline. Şi, stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea li se preschimba în putere. Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul lângă altul, dobândeau forţe noi. Au încercat să zboare aşa, unul lângă celălalt; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce. Şi, după ei, s-au ridicat şi celelalte perechi. Zburau încet, dar zburau. Şi încet-încet au ajuns la capătul drumului. La Muntele Liniştii…

Sunt oameni si situatii care reusesc, constient sau inconstient, sa ne taie aripile interioare si sa ne ia stralucirea proprie. Si sunt, de asemeneni, oameni si situatii care ne ofera suficienta putere si sprijin sa ne continuam zborul si sa ne indreptam spre destinatia pe care ne-am propus-o. Si prima categorie de oameni si situatii, si cea de-a doua nu sunt perfecte, dar este tot ce avem. Si prima categorie si cea de-a doua sunt ele insele fara o aripa, si uneori cu stralucirea indoilenica, caci lumea mare este plina atat de libertate, cat si de suferinta. Ramane insa un act de curaj acela in care sa acceptam umarul celorlati si darurile evenimentelor mai putin placate pe care le intampinam pentru a nu ramane pe loc, pentru a nu ne pierde speranta si pentru a ne regasi.

Lasa-te surprins de viata!

„Fiecare vede în jur, ce are în inimă”

Există o poveste despre un bătrân înțelept, care stătea la marginea unui oraș cu discipolii săi.
Într-o zi, s-a apropiat de ei un călător și i-a întrebat: „Cum sunt locuitorii acestui oraș? Vin de departe și caut un loc unde să mă opresc.” Înțeleptul îi răspunse: „În acest oraș, toți locuitorii sunt oameni răi, care te vor fura, te vor înșela…Trebuie să ai mare grijă cu ei.”
Într-o altă zi, s-a apropiat de ei un alt călător și i-a întrebat: „Cum sunt locuitorii acestui oraș? Vin de departe și caut un loc unde să mă opresc.” Înțeleptul îi răspunse: „În acest oraș, toți locuitorii sunt oameni buni, care te vor ajuta la nevoie, te vor asculta, te vor înțelege și te vor accepta ușor. Poți avea o viață frumoasă în acest oraș.”
Discipolii s-au uitat unii la ceilalți, nu înțelegeau răspunsurile înțeleptului.
A trecut un timp și, la un moment dat, iarăși s-a apropiat de ei un călător, cu aceeași întrebare. Înțeleptul îi răspunse și la acesta: „În acest oraș, vei găsi și oameni buni, și oameni răi. Unii îți vor fi prieteni și te vor ajuta, iar alții te vor dezamăgi.”
Discipolii nu mai puteau răbda de curiozitate și l-au întrebat pe înțelept: „Cum de ai dat trei răspunsuri diferite la cei trei călători? Nu sunt oamenii din acest oraș aceeași în fiecare situație?”
Înțeleptul le-a răspuns: „Fiecare vede în jur, ce are în inimă. Primul călător era un om rău, deci el asta va găsi oriunde merge. Al doilea avea inima curată, el va găsi peste tot oameni buni, care să îi fie de ajutor. Iar al treilea călător avea și bunătate, și un pic de răutate în suflet. El le va găsi pe amândouă în oameni.”

Concluzia din perspectiva încrederii: Dacă nu avem încredere în noi, nu putem avea nici în ceilalți. Dacă avem încredere în noi, va fi mai ușor să avem și în ceilalți. Sau altfel spus: Încrederea nu înseamnă să știu că totul va merge bine, ci că eu voi fi și dacă lucrurile merg rău.

„ Oamenii cu probleme (nebunii) merg la psihoterapie,eu mi le rezolv singur ”-mit sau realitate ?

Din adevărurile noastre .Eram în liftul unui spital, iar liftiera angajată să ne supravegheze calatoria, (neștiind că sunt psiholog) îmi spune că ea urca in lift de ani de zile,de zeci de ori pe zi  și cea mai mare frică a ei e „că liftul se va prăbuși într-o buna zi si…aia e ”.,,Aia e” in ideea că fiecare zi din viata ei de la muncă, poate fi și ultima. Femeia era chiar preocupată de teama asta. Când am întrebat-o dacă a mers vreodată la un psiholog, mi-a zis că ea n-are nevoie de așa ceva, că doar nu-i ca,, ăia cu probleme’’.

Din credinta gresita, ca doar daca esti,,defect’’sau ,,nebun’’ ajungi la psiholog, multi oameni ,care chiar ar avea nevoie ,nu ajung in terapie si traiesc toata viata ,ca in cazul liftierei,sub amenintarea gandurilor,unui pericol eminent,care cu siguranta ii afecteaza viata din toate punctele de vedere. Ba mai mult ,ei considera ca ,,pot trai cu asta,ca altii au altele si mai grave si tot nu merg.’’

Clar,părintii si bunicii tăi s-au descurcat si fără psiholog ,dar cui i-a păsat că puteau trăi si altfel ,că, de …o singură viată avem ! Cui ii pasă ca tu te lupti in fiecare zi la munca ta, cu gândurile tale si stările provocate de numarul urcărilor si coborârilor din lift?

Oare cănd vom întelege ca problemele nu trec cu pastile sau răbdare, dacă nu ajungem la cauza care le-a declansat si la factorii emotionali care au apărut atunci?

Diferența dintre cei care aleg o viată cu probleme  si cei care  merg la psiholog pentru a –și rezolva problemele,nu este faptul că unii sunt nebuni și alții nu – toți oamenii au probleme ,ci ,că unii reușesc să descopere cum e să traiești viata si fară probleme, pe când ceilalti sunt sortiți să nu beneficieze de  această șansă .

Oare cănd te-ai intrebat ultima oară ,,cum ar fi viata mea dacă problema  X n-ar mai fi ‘’?

Tulburarile de personalitate si psihoterapia

Ce sunt tulburările de personalitate : «Reprezintă manifestări împinse la extrem ale unor comportamente»

Fiecare persoană are momente când trece de la o stare la alta, când nu reușește să ia singură decizii, când i se pare că totul e împotriva ei, pune eșecurile pe seama altora sau simte nevoia să se izoleze din când în când. Atunci când aceste stări persistă și la o vârstă matură, când ani întregi crede că tot Universul complotează împotriva ei, nu mai vorbim despre tulburări de comportamet, ci despre tulburări de personalitate.

Tulburările de personalitate au tendința de a se manifesta încă din copilărie și persistă toată viața. Ele reprezintă manifestări împinse la extrem ale unor comportamente și viziuni despre viață care, dacă ar fi moderate, ar putea intra în sfera normalului. Oamenii cu tulburări de personalitate pot avea o funcționalitate socială bună, loc de muncă, prieteni, însă dau impresia de oameni dificili, inflexibili, rigizi și ”cu ochelari de cal”, pentru că nu văd decât într-o direcție.
Desigur că, la prima vedere, aceste semne ar putea să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi la un moment dat al existenţei. Tocmai de aceea, un astfel de diagnostic se referă la un model de comportament relativ stabil în timp, care nu este acelaşi, indiferent de situaţie.

Personalitatea noastră este în continuă schimbare, deşi credem contrariul

Potrivit unui articol apărut în revista “Time”, acest lucru se întâmplă deoarece personalitatea noastră se schimbă constant. “Chiar şi la 68 de ani, oamenii se gândesc:  «Nu sunt persoana care eram la 58 de ani. Dar cu siguranţă voi fi astfel când împlinesc 78 de ani»”, spune unul dintre autorii studiului, Daniel Gilbert, professor de psihologie la Universitatea Harvard. După ce au examinat răspunsurile primite de la peste 19.000 de persoane, cercetătorii au descoperit că, deşi cei mai mulţi dintre participanţii la studiu recunosc faptul că vieţile lor s-au schimbat în ultimul deceniu, nu consideră că schimbarea este constantă. Împotriva tuturor dovezilor, oamenii par să creadă că vor fi mereu la fel cum sunt în prezent. De pildă, o persoană în vârstă de 33 de ani care a luat parte la studiu se aşteaptă la mai puţine schimbări în următorul deceniu decât a relatat una în vârstă de 43 de ani că a întâmpinat. Potrivit articolului, “Oamenii, se pare, privesc prezentul ca pe un moment îngheţat în care au devenit persoana/persoanele care îşi doresc sau nu, să fie tot restul vieţii”.  Deşi personalitatea şi valorile tind să devină mai stabile odată cu vârsta, oamenii subestimează, în general, modificările de personalitate care ar putea apărea în viitor. Cercetătorii numesc acest fenomen “iluzia sfârşitului istoriei”. Analizând răspunsurile celor care au participat la studiu, cercetătorii au ajuns la mai multe concluzii: Cu cât eşti mai în vârstă, cu atât crezi mai puţin că te-ai schimbat sau că te vei schimba. Descoperirea nu este una surprinzătoare: timp de mai mulţi ani, cercetătorii au confirmat ipoteza potrivit căreia personalitatea şi preferinţele cuiva devin mai stabile odată cu vârsta.

Sunt mai multe tipuri de tulburări de personalitate

Există mai multe tipuri de tulburări de personalitate, însă toate au o trăsătură comună, şi anume: un anumit grad de inadaptare. Astfel, pacienţii cu tulburări de personalitate nu se adaptează la mediu, ci încearcă să-l modifice după propriile lor nevoi, deziderat în mod evident nerealist, care, prin neîndeplinire, duce la frustrări majore ce determină aşa numitele reacţii absurde /anormale, din partea persoanelor cu astfel de tulburări.

Tulburarile de personalitate nu se incadreaza in tiparul clasic de boala. Nu au un debut limitat in timp, o perioada de stare si apoi o vindecare in urma unui tratament. Nefiind boli au fost denumite dezvoltari  dizarmonice ale structurii psihice ale persoanei in cauza.

Aceste structuri particulare au anumite caracteristici :
– sunt schitate si se dezvolta inca din copilarie
– se cristalizeaza la adolescenta
– insotesc persoana de-a lungul intregii sale existente
Aceste tulburari sunt caracterizate printr-un ansamblu de             
trasaturi (cognitive , afective si relationale) persistente in timp care determina un comportament, invalidant neasteptat si neadecvat grupului social.

Terapia psihodinamică ajută individul în a-și reduce iraționalul și comportamentele disfuncționale. 

Prin psihoterapie se încearcă dezvoltarea  capacității de a face față situațiilor dificile, formarea de capacități de reglare a afectelor și impulsurilor, ținerea sub control a izbucnirilor impulsive, dezvoltarea capacității de interacțiune cu alții, reducerea riscului de vătămare și sinucidere.

Persoanele cu tulburări de personalitate au un Eu imatur, sentimentul identității deformat. Rolul terapiei psihodinamice este de întărire a funcțiilor Eului și sprijinirea maturizării Eului.  Terapeutul sprijină persoana afectată să se maturizeze, analizează problema actuală prin trecutul individului.

sursa book of Diagnosis and Treatment of DSM-5  ,,mediafax” ,,epsihologia”

Bob Marley, despre tangenţele psihologice ale iubirii!

Da, este dificil să iubești cu adevărat.

Poți să nu fii nici primul și nici ultimul partener al persoanei iubite. Întotdeauna există un risc anumit, dar şi o aventură frumoasă. Acceptă faptul că înainte de tine, ea a mai fost ataşată emoțional faţă de alte persoane. Oare nu îţi este suficient că ești acum în centrul sufletului ei?

Nu este perfectă, dar nici tu nu ești. Toţi avem defecte. Fie privind dintr-o perspectivă individuală, fie din cea a cuplului. Prețuiește-i prezența, căci ea te face fericit. Datorită ei zâmbești fără a avea un motiv clar. Doar ea te face să te simți cu adevărat valoros.

Să nu-i judeci greşelile. Căci doar prin erori simţim că trăim, dar şi ne autodescoperim spiritualitatea lăuntrică. Oferă-i tot ce stă în puterile tale.

Gândurile ei pot fi ocupate și cu alte persoane. Nu-i judeca tendinţele inofensive ale sufletului. Ea nu poate să se dedice în totalitate relației voastre. Trebuie să fii răbdător.

Ea a fost rănită de nenumărate ori. Acum, se luptă cu senzaţia constantă că ai putea s-o dezamăgești. Deci nu o răni, nu-i schimba ființa, nu o judeca și nu aștepta de la ea, ceea ce nu-i stă în puteri.

Arată-i ceea ce simți cu adevărat. Exteriorizează-ți sentimentele și ea va înțelege cât de mult contează relația voastră pentru tine. Zâmbește când te face fericită și arată-i că îți este dor de ea, când sunteți departe unul de celălalt.

Important este să ţii cont că niciodată nu au existat şi nu vor exista oameni perfecți. Există doar persoane speciale pentru tine. Persoane ale căror defecte le poţi accepta. Persoane care te înțeleg și care te fac, cu adevărat, satisfăcut de propria ta viaţă.

Orice persoană îți poate răni sufletul, dar iubeşte femeia care ar merita toate suferințele tale, care stie sa-ti mangaie si ranile si sufletul.
bob-marley-quotes-on-love

Un alt sfarsit , intotdeauna e un inceput mai luminos !

5244_15
Nu încerca să păstrezi dintr-un anumit motiv sau din cauza unui om, legaturi cu trecutul tau. Dacă prea mult lungești o etapă din viața ta, nu vei reuși să capeți sensul și fericirea unei noi etape.Totul în această lume este reflecția lucrurilor care au loc în inima noastră. Doar debarasându-te de gândurile apăsătoare vei putea să eliberezi spațiul pentru noi emoții.Eliberează omul care nu mai este important în viața ta. Nu uita că nimic nu te poate apăra de înfrângeri. Cel mai important este să mergi mai departe. Nu amâna decizia pe care știi că deja ai luat-o. Nu aștepta omul sau momentul potrivit.Spune-ți că ce a fost nu mai întorci.
In viata noastra sunt momente in care suntem literalmente orbiti de cariera, de bani, de faima si de un loc social apreciat. Poate ar fi bine sa ne aducem aminte ca mai presus de orice avem nevoie de iubire sincera si radacini…radacini care vin din suflet, de la cei care iti ofera credit si suport atunci cand poate nici macar tu numai credeai ca vei reusi.Avand iubirea lor putem infrunta intotdeauna viata…cu toate ale ei.
Priveste Soarele si ziua de azi sa fie ziua in care te incarci cu sperante, putere si vise noi.Fii cel/cea care ti-ai dorit mereu sa fii , dar te-ai lasat pentru cei in care ai crezut mai mult decat in tine . Nu exista regrete, exista doar lectii de viata care au rolul de a te slefui pentru a fi diamant ,doar in palma celor ce te au in suflet.

Cu drag pentru toti cei ce mi-au scris, au vizitat pagina sau au trecut pragul cabinetului meu in acest an ,
Anka

Fericirea sa fie pe chipul meu, al tau si al celor ca noi !

Zbârlici

zbarlici-300x182
A fost odată un băiat, pe nume Zbârlici, ce avea un comportament rău, rău de tot. La orice lucru ce îl deranja câtuși de puțin, începea să țipe, să vorbească urât și chiar să arunce cu ce prindea în mână.
Într-o zi, tatăl său i-a dat un sac plin de cuie și i-a spus că, de fiecare dată când își pierde cumpătul, să bată câte un cui în gardul din spatele casei.
În prima zi, Zbârlici bătu 42 de cuie în gard, a două zi 35, a treia zi 15 și din ce în ce mai puține în zilele următoare. Băiatul a ajuns să realizeze că era mai ușor să-și controleze temperamentul decât să bată cuie în gard.
În cele din urmă a venit ziua când Zbârlici nu și-a mai pierdut calmul nici o dată și i-a spus tatălui său că nu trebuie să mai bată nici măcar un cui în gardul din spatele casei. El a reușit să-și controleze în cele din urmă temperamentul.Tatăl său, foarte fericit și mulțumit, i-a sugerat fiului său ca pentru fiecare zi în care își va controla comportamentul să scoată câte un cui din gard.
Zilele au trecut și Zbârlici a ajuns în sfârșit la momentul în care i-a spus tatălui său că a scos toate cuiele din gard. Atunci, tatăl își luă fiul de mână și, uitându-se la gardul din spatele casei îi spuse:
– Uite, fiule, ai muncit din greu să bați și să scoți cuiele, dar uită-te la toate găurile rămase în gard. Niciodată gardul nu va mai fi la fel.
– Ce vrei să spui tată? întrebă mirat Zbârlici.
– Ceea ce vreau să înțelegi este că, atunci când spui sau faci lucruri cu furie, ură sau comportament urât, lași o cicatrice, asemănătoare acestor găuri din gard. Și nu mai contează cât de mult îți ceri scuze, rana va fi mereu acolo. O rană verbală este la fel de dureroasă precum o rană fizică.
Prietenii, la fel ca și părinții și întreaga familie, sunt adevărate bijuterii ce trebuiesc prețuite. Ei îți zâmbesc și te încurajează să evoluezi. Te ascultă, au un cuvânt de alinare și întotdeauna te vor primi cu inima deschisă.
Cuvintele tatălui său, precum și experiența cuielor bătute în gard, l-au făcut pe Zbârlici să se gândească asupra consecințelor caracterului său. De atunci acordă mult mai multă atenție cuvintelor adresate oricărei persoane, gesturilor arătate și faptelor sale.

,,Orice schimbare pentru a fi integrată are nevoie de timp. Altfel facem indigestie. Cred că un demers eficient nu este acela care dă pe moment rezultate “spectaculoase”, ci în timp, rezultate durabile.” C.A.Levitchi

De ce tipa oamenii ?

Un intelept hindus a vizitat raul Gange pentru a-si face baie si a observat o familie pe malul raului, certandu-se de zor. Inteleptul s-a intors catre discipolii sai zambind si i-a intrebat: “De ce oamenii tipa unii la altii cand sunt furiosi?”.

Discipolii s-au gandit pret de cateva secunde, iar apoi unul dintre ei a spus: “Pentru ca isi pierd calmul”.

Inteleptul a intrebat apoi: “Dar de ce tipa cand interlocutorul se afla chiar langa el? Poti foarte bine sa spui ce ai de spus mai incet”.

Discipolii au mai dat alte raspunsuri, insa niciunul dintre ele nu l-a satisfacut pe intelept.

La final, inteleptul a explicat: “Atunci cand doua persoane sunt furioase, inimile lor se distanteaza. Pentru a acoperi distanta dintre acestea, oamenii trebuie sa tipe unii la ceilalti pentru a se auzi. Cu cat devin mai furiosi, cu atat mai tare trebuie sa tipe pentru ca distanta dintre inimile lor e mai mare.

Ce se intampla insa atunci cand doua persoane se indragostesc? Nu mai e nevoie sa tipe unele la celelalte, ci se aud chiar daca vorbesc incet intrucat inimile lor sunt apropiate. Distanta dintre inimi devine foarte mica, poate chiar inexistenta.”

Inteleptul a continuat: “Atunci cand se iubesc si mai mult, ajung soaptele intrucat inimile celor doi indragostiti sunt apropiate. Intr-un final, cei doi ajung chiar sa se inteleaga din priviri”.

Inteleptul si-a privit apoi discipolii si a spus: “Asadar, atunci cand te certi cu cineva, nu permite ca inimile voastre sa se distanteze, nu spune cuvinte care indeparteaza inima celuilalt de a ta intrucat e posibil sa nu gasesti o cale pentru a readuce inimile voastre din nou aproape una de cealalta”.

E bine de stiut !…pentru parinti

Maria Montessori a fost medic si pedagog italian care a descoperit si a perfectionat o metoda de educatie a copiilor ce pune accentul pe dezvoltarea independentei si pe interventia redusa a adultilor.

Ea a formulat un set de principii pentru parinti, considerate elementele de baza pentru educatia unei personalitati independente.

1. Copiii invata totul din mediul inconjurator.

2. Un copil care este criticat frecvent – invata sa-i judece pe altii.

3. Un copil care este laudat frecvent – invata sa aprecieze.

4. Daca unui copil i se arata mereu dusmania,el invata sa fie violent.

5. Daca sunteti sinceri cu copilul – el invata ce inseamna dreptatea.

6. Un copil care este ridiculizat frecvent – devine timid.

7. Arunci cand copilul traieste cu sentimentul de siguranta – el invata sa aiba incredere.

8. Un copil care este rusinat frecvent – invata sa se simta vinovat.

9. Un copil care este aprobat frecvent – invata sa se trateze bine.

10. Daca fata de copil se manifesta frecvent indulgenta – el invata sa fie rabdator.

11. Un copil care este incurajat frecvent – dobandeste increderea in sine.

12. Atunci cand copilul traieste intr-o atmosfera prietenoasa si se simte util – el invata sa gaseasca iubire in aceasta lume.

13. Nu-ti vorbi copilul de rau, indiferent daca acesta este sau nu de fata.

14. Concentreaza-te pe dezvoltarea binelui in copil – ca rezultat, pentru rau nu va mai ramane loc.

15. Intotdeauna asculta si raspunde-i copilului care ti se adreseaza.

16. Respecta copilul care a facut o greseala, dar care o va putea corecta acum sau putin mai tarziu.

17. Fii gata sa ajuti copilul care este in cautare si fii invizibil pentru acel copil care deja a gasit totul.

18. Ajuta copilul sa cunoasca lucrurile necunoscute. Fa asta cu grija, retinere, tacere si dragoste.

19. Intotdeauna vorbeste si comporta-te cu copilul, folosind cele mai bune maniere si ofera-i tot ce ai mai bun in tine.

Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele.

Povestea celor două mere

“În această dimineaţă am decis să mă opresc la un magazin pentru a cumpăra două mere. Când am ajuns în sala de clasă, i-am rugat pe copiii să se aşeze în cerc. Le-am spus elevilor mei că vom face ceva diferit. Aşa că le-am arătat merele şi i-am rugat să facă o listă de asemănări şi deosebiri între cele două fructe.Ambele mere aveau aceeaşi formă şi culoare, unul era puţin mai strălucitor şi mai mare decât celălalt, dar asta era singura diferenţă. Apoi am luat mărul cel mic şi mai puţin strălucitor şi am spus: ‘Acest măr are un aer cu adevărat dezgustător’, şi l-am aruncat pe podea. Elevii m-au privit ca şi cum aş fi înnebunit! Unii dintre ei râdeau, dar majoritatea elevilor erau într-adevăr şocaţi de ceea ce făcusem.
155-mere-rosii

Am ridicat mărul şi i l-am elevului care stătea lângă mine, spunându-i: ‘Nu-i aşa că acest măr este cu adevărat prost? Rosteşte ceva neplăcut despre acest măr şi apoi aruncă-l pe podea.’ Băiatul a făcut exact aşa cum i-am cerut. ‘Acum, dă mărul mai departe colegului tău pentru ca şi el să îi spună ceva neplăcut!’Toţi elevii au intrat în joc: i-au adresat cuvinte grele mărului şi l-au aruncat pe podea, unul câte unul. ‘Îţi urăsc coaja!’, ‘Culoarea ta roşie este dezgustătoare!’, ‘Eşti prea rotund!’, ‘Sunt sigur că eşti plin de viermi!’, etc.
Apoi, în momentul în care mărul a ajuns la mine, toată lumea avusese deja ocazia să blameze şi să arunce fructul pe podea. Am început să simt foarte multă empatie pentru acel fruct neînsufleţit… Pe scurt, am luat cele două mere în mâini şi le-am cerut elevilor mei încă o dată să enumere diferenţele şi asemănările dintre ele.
Rezultatul a fost acelaşi: nu au existat diferenţe. Deşi cel mai mic a fost aruncat de mai multe ori pe jos, nu părea să aibă mari daune şi prin urmare, nu existau diferenţe semnificative între cele două fructe. După aceea, am luat o farfurie şi un cuţit şi am tăiat mărul strălucitor pe jumătate. Era perfect.Dar apoi, am tăiat şi mărul cel mai mic. Avea pete maronii şi părea stricat din cauza loviturilor multiple. După ce elevii au văzut interiorul mărului, aproape toţi au strigat ‘Bleah! Nu aş mânca niciodată acest măr! Arată dezgustător…’
În acel moment, m-am întors spre ei şi le-am spus: ‘Dar când am adus mărul nu era aşa, de ce să nu-l mâncăm acum?’ Toţi au tăcut şi am continuat: ‘Asta le facem celorlalţi când le spunem lucruri teribile, atunci când îi bârfim, atunci când îi spunem unei persoane că este urâtă sau grasă, sau că nu este destul de bună pentru a fi prietena noastră.’‘Cu toţii l-am lovit de podea şi i-am lăsat urme… urme care nu sunt vizibile, dar care pot distruge interiorul! Durerea nu dispare, rănile se agravează şi se înmulţesc…’, le-am spus, arătându-le mărul lovit. ‘Iată ce faceţi unul cu celălalt. Acest lucru trebuie să înceteze!’De cele mai multe ori faceti rau celorlalti sub impulsul grupului, al celor ce fac deja asta, fara a sta sa gandesti daca gestul tau este justificat de tine, de personalitatea ta.
Când un om este agresat, el moare încet în interiorul său… Fără îndoială, o lecţie minunată şi o modalitate excelentă de a învăţa elevii despre efectele agresiunii. Să sperăm că poate servi drept model şi pentru alţi profesori şi elevi.

„Să nu-ți fie teamă să pierzi pe cineva. Oamenii predestinați de soartă nu se pierd”.
Ce contează cine este mai puternic, mai inteligent, mai frumos sau mai bogat? În cele din urmă contează doar dacă ești sau nu un om fericit.

Învățăturile lui Osho pot fi reprezentate ca un mozaic haotic, compus din elemente de budism, yoga, taoism, filozofia greacă, sufism, psihologie europeană, tradiții tibetane, creștinism ș.a. întrețesute cu propriile sale puncte de vedere.

Însuși Osho a spus că nu are un sistem, deoarece sistemele din start sunt sortite morții, dar viața se schimbă și se perfecționează în mod constant.

„Este păcat doar atunci când nu te bucuri de viață.”

Probabil, acesta e și principalul avantaj al învățăturilor sale – el nu oferă răspunsurile gata construite la toate întrebările, dar oferă un cadru bogat, care dăruiește un început bun pentru a-ți găsi drumul și a-ți forma propriile concluzii.

A1905

1. Oamenii iau totul atât de serios, încât aceasta devine o povară pentru ei. Învață să râzi mai mult. Pentru mine, râsul este la fel de sfânt ca rugăciunea.

2. Fiecare acțiune duce spre un rezultat imediat. Fii atent și urmărește. Un om matur e cel care s-a regăsit, care a decis ce e corect și ce e greșit, ce e bun și ce e rău pentru el. Iar acest lucru l-a făcut de unul singur, având un mare avantaj față de cei care nu au o opinie.

3. Suntem cu toții unici. Nimeni nu are dreptul să-ți spună ce este bine și ce este greșit. Viața este un experiment, în care ne definim conceptele. Uneori s-ar putea să faci ceva greșit, dar anume aceste greșeli îți vor aduce beneficii imense.

4. Există momente în care Dumnezeu îți bate la ușă. Acest lucru se poate întâmpla printr-un milion de feluri – printr-o femeie, bărbat, copil, iubire, flori, apus sau răsărit de soare. Fii deschis pentru a-l auzi.

5. Aspirația de a fi neobișnuit este cea mai comună dorință. Dar să te relaxezi și să fii ceea ce ești – este într-adevăr neobișnuit.

6. Viața este un puzzle plin de mistere. Ea nu poate fi previzibilă și nici prezisă. Dar, întotdeauna există oameni care ar construi o viață fără secrete – împreună cu ele ar pleca frica, îndoiala și neliniștea.

7. Pentru început, ascultă-te pe tine însuți. Învață să te bucuri de compania propriei tale persoane. Devino atât de fericit, încât să nu te mai deranjeze dacă vine sau nu cineva la tine. Ești deja împlinit. Nu aștepți cu nerăbdare să-ți bată cineva la ușa ta. Deja ești acasă. Dacă va veni cineva – perfect. Dacă nu, la fel. Doar cu o astfel de atitudine poți începe o relație.

8. Dacă ești bogat, nu te gândi la acest lucru; dacă ești sărac – nu-ți lua sărăcia în serios. Dacă ești capabil să trăiești în pace, ținând cont că lumea este doar o piesă de teatru, vei fi liber și nu vei avea de suferit. Suferința apare din atitudinea ta față de viață. Începe să tratezi viața ca pe un joc, bucură-te de ea.

9. Curajul – o mișcare spre necunoscut, în ciuda tuturor temerilor. Curajul – nu înseamnă absența fricii. Îndrăzneala vine atunci când ai tot mai mult curaj. La prima vedere, diferența dintre un laș și un curajos nu este atât de mare. Singura diferență – lașul își ascultă fricile și le urmează, iar curajosul le evită și merge mai departe.

10. Te schimbi în fiecare moment. Ești ca un râu. Astăzi curge într-o direcție. Mâine în cealaltă. Nu am văzut aceeași persoană de două ori. Totul se schimbă. Nimic nu rămâne pe loc. Dar, pentru a vedea acest lucru, ai nevoie de ochi pătrunzători. Altfel, se așează praful și totul devine vechi, și ți se pare că totul se repetă.

Ascultă-te. Trezește-te.

Când totul te deranjează, ceartă-te pe tine. Nu pe celălalt.

Deschide ochii. Trezește-te. Ascultă-te din nou.

Diamantul fiintei tale…

682px-Herkimer
Un om avea un diamant, despre care îşi amintea că odată a fost foarte frumos, dar care de-a lungul anilor s-a acoperit de atâta praf şi mizerie încat acum arăta ca o piatră oarecare. Şi atât de urât i se părea, că nu-l mai arătă nimănui.Dar într-o zi i-a venit o idee: a luat un pic de vopsea albastră şi a vopsit diamantul cu ea. Acum da, putea să-l arate în public!Bine, nu avea nici cea mai mică strălucire, dar cel puţin nu maiarăta aşa de urât…
Şi noi avem un diamant. E partea cea mai bună din noi, cea mai autentică liberă cea prin care putem accesa talentele, resursele, creativitatea, geniul, dragostea… Şi
diamantul nostru este acoperit de îndoieli, frici, gelozii,credinţe greşite, comportamente impuse, şi când ne uităm la el nu ne place, şi ne e ruşine să-l arătăm.Mai rău, îl acoperim cu o mască convenţională, care nu are nici o legătură cu noi şi nu are cea nici cea mai mică strălucire – dar ni se pare mai acceptabilă şi atrăgătoare. Iar după un timp chiar ne identificăm cu ea.Găsirea diamantul interior e un proces alchimic care nu se termină niciodată, e un drum catre eul tău interior
care poate fi uneori dureros şi greu, mai ales dacă – în afară de tot ce ne-a fost impus de către părinţi, societate,profesori, prieteni, media – trebuie şi să dărâmăm zidurile de protecţie pe care noi singuri ni le-am clădit.